Ca mai toți poeții moderniști și avangardiști ai perioadei interbelice, și Fundoianu începe să scrie într-o manieră simbolistă, inspirat de o lungă listă de poeți români și străini, printre care îi putem ghici și pe Alecsandri sau pe Eminescu. Simbolismul lui alternează ocazional cu un neoromantism de asemenea specific epocii sale. Modernismul inițial pe care-l exprimă poezia sa este îndatorat contemporanului Tudor Arghezi, pe care pare să-l emuleze în unele dintre scrierile sale.
Poetul se arată ca un cititor avid de poezie și un eseist remarcabil, capabil de judecăți critice valide, scriind articole reușite legate de scrierile mai vechi, dar și de cele ale contemporanilor.
Călinescu îl notase pe Fundoianu ca fiind un poet mai degrabă tradiționalist, deși realitatea operei pare să indice către expresionism, reprezentat în literatura română de un alt mare nume al poeziei, Lucian Blaga. Fundoianu și Blaga sunt considerați a fi singurii doi poeți expresioniști ai literaturii noastre.
Expresionismul poetului constă în capacitatea de a controla forțele distrugătoare, reușind să prezinte obiecte contorsionate care nu se sfarmă sau cutremure care zguduie întreaga lume, dar fără să o distrugă.
Ciclul Herța este considerat a fi cel mai valoros dintre toate scrierile poetului, în care natura este prezentată ca un paradis gata să se destrame în orice clipă, uneori bucolic, cu cirezi de boi pregătite să se întoarcă acasă, cu satul aparent cotropit de câmpuri – o lume ciudată în care zgomotul și muțenia se contopesc cu un efect stilistic reușit, imposibil de negat.
Numele de Benjamin Fondane este cel cu care Fundoianu își semnează scrierile în franceză – eseuri filosofice în mare parte. Acestea sunt publicate după emigrarea sa în Franța, în 1924. În vremea celui de-al Doilea Război Mondial, originea evreiască reușește să-l arunce în închisorile naziste, din care reușește să scape pentru o vreme.
În 1944 este raportat ca având origini evreiești și gazat în lagărul Auschwitz.