Elena Farago

Elena Farago a debutat la 24 de ani, nu la o revistă literară, ci în ziarul România muncitoare, unde a semnat cu pseudonimul Fatma. Abia în 1903 a publicat în revista Sămănătorul, cu acelaşi pseudonim, şi în 1906 i-a apărut volumul Versuri, semnat cu numele ei real. S-a mutat la Craiova, unde a rămas toată viaţa, şi, însufleţită de aceleaşi idei de la România muncitoare, a participat la răscoala de la 1907, a fost arestată şi eliberată prin intervenţia lui N. Iorga, care i-a fost apropiat şi confident. Un an mai târziu, a publicat alte două volume, Şoapte din umbră şi Traduceri libere, ambele premiate de Academia Română, iar în 1913 au apărut Din taina vechilor răspântii şi volume de versuri pentru copii. La invitaţia lui E. Lovinescu, a început colaborarea la Sburătorul, care a avut ca urmare apariţia volumului Şoaptele amurgului (1920). În acelaşi an a publicat volumul pentru copii Din traista lui Moş Crăciun. Ambele cărţi au fost distinse cu premii ale Academiei Române. I-au apărut alte trei volume de versuri: Poezii alese (1924), Nu mi-am plecat genunchii (1926) şi Poezii (1937), precum şi cărţi pentru copii.

În 1937, întreaga ei operă a fost încununată de Premiul Naţional pentru Literatură. A primit onoruri şi aprecierea criticilor, fiind unanim considerată o poetă de primă mărime. Scrisorile pe care le-a schimbat cu E. Lovinescu dovedesc afecţiunea şi aprecierea care i-au legat, în timp, pe cei doi.

Poezia ei, din care istoria a reţinut mai ales cărţile pentru copii, a acoperit o mulţime de teme: de la lirica intimistă, la compoziţii în manieră simbolistă, poezie angajată social şi versuri pentru cei mici, din care transpare un etos al grijii faţă de semeni şi lume. S-a stins în 1954 la Craiova, oraş a cărui viaţă culturală şi intelectuală a fost marcată de munca şi implicarea ei efervescentă.