Emil Botta

La 15 ani fuge de acasă pentru a deveni actor. Urmează apoi Conservatorul de Artă Dramatică din București, în perioada 1929-1932. Devine actor al Teatrului Național din București, după mai mulți ani petrecuți pe unele scene de provincie unde joacă în roluri de excepție: Werther, Iago, Macbeth, Unchiul Vania, Ion din Năpasta etc.

A debutat cu poemul Strofă ultimă în revista lui Tudor Arghezi, Bilete de papagal, în 1929. Emil Botta a făcut parte din grupul intitulat „Corabia cu ratați”, din care s-au desprins și filozoful Emil Cioran și dramaturgul Eugen Ionescu. A fost poetul preferat al generației Criterion; pentru versurile sale, Mircea Eliade, Emil Cioran, Nicolae Steinhardt aveau un adevărat cult.

Este autorul unei poezii negre, existențialiste, cu personaje dintr-o mitologie proprie a morții, în consonanță cu filozofia Trăirismului interbelic. E un poet al măștilor, eul liric se devoalează prin personaje, rezultând o comedie a morții și a neputinței. În 1937 îi apare la „Fundațiile regale pentru literatură și artă” întâiul volum, premiat, intitulat Întunecatul april. Timbrul original al acestei poezii încântă critica. Vladimir Streinu distinge în această apariție „semne noi de lirism”, în contextul în care marii lirici interbelici ajungeau la apogeu. Urmează apoi, volumul Pe-o gură de rai (1943), Ciclul Vineri (1971) și Un dor fără sațiu (1976). În 1938 sunt editate prozele din Trântorul.

Emil Botta a scris relativ puțină poezie. Spațiul său poetic este însă, inconfundabil. Botta a lucrat în singurătate desăvârșită, ca un uvrier cvasi-anonim, la o construcție poetică de primă mărime în care a adus o întreagă recuzită din marile teatre spirituale ale lumii. Pentru că Emil Botta este un mare artist nu atât la nivel lexical, cât mai cu seamă la acela al viziunilor. Emil Botta a fost însăși efigia poetului.