Aplauze pentru poet • George Coșbuc

Poezii: „Poetul” (nepublicat în volum, 1911), „Iarna pe uliță” (Fire de tort, 1896), „Noapte de vară”, „Vestitorii primăverii” (Balade și idile, 1893)
Recită actorii Emilia Popescu, András Istvan Demeter, Alex Ștefănescu
Filmări realizate în aprilie 2021, la Sala ArCuB Bucureşti

George Coșbuc

n. 1866, Hordou, jud. Bistrița – d. 1918, București

poet, traducător, jurnalist român

Reprezentant al idilismului, al micului romantism provincial și rustic, G. Coșbuc era considerat a fi, încă din satul natal, un geniu popular. Maturizându-se aproape de Slavici, la gazeta Tribuna, tânărul Coșbuc atrage și atenția lui Titu Maiorescu după ce publică „Nunta Zamfirei”. Cunoscător al literaturii germane, al baladelor și legendelor, el pare să se tragă din aceeași tradiție cu Bolintineanu și Alecsandri, dar opera lui este strict personală, o idilizare a lumii rurale în care a trăit și pe care a iubit-o.

Deși inegală, opera lui Coșbuc este, în unele instanțe, desfătătoare, iar un poem precum „Iarna pe uliță” a reușit să pătrundă în conștiința colectivă și să fie memorat și îndrăgit de generații întregi de cititori. În ciuda simplității, originalitatea poeziei nu se poate pune sub semnul îndoielii.

În „Noapte de vară” vedem un Coșbuc diferit, care arată că își poate ridica privirea de la mediul apropiat, rural, spre luna tocmai răsărită, dezvoltând un simț apropiat de cel al sublimului cosmic care-l apropie de romanticii anteriori.

Tablourile sale naturale, picturale, sunt pasteluri monografice, iar natura este grupată în opera sa după rostul ei concret, real, după îndeletnicirile pe care omul i le dedică în diferite momente ale anului. Lirismul din pastelurile lui Coșbuc este unul obiectiv, opus subiectivismului de la, să zicem, Vasile Alecsandri. În poeziile sale, poetul nu relaționează cu natura, ci doar o apreciază din afară, o studiază, îi urmărește ciclitatea.

Specificitatea liricii coșbuchiene este lesne de găsit în poeziile cu subiect rural, nu puține dintre ele având o tentă erotică, precum în „Baladă” sau „Vântoasele”. „La oglindă” creionează tabloul intrării unei fete în adolescență, care se studiază, cu o oarecare naivitate specifică vârstei, în oglindă și este aproape să fie prinsă asupra faptului de către mama tocmai întoarsă din sat. Alte poeme se concentrează mai mult pe erotism și pe crizele vârstei tinereții, pe momentele pierderii inocenței, văzute din perspectiva băiatului, dar și a tinerei fete.

Tablourile lui Coșbuc sunt contemplative, eterne, și ciclice, reușind să își găsească locul în conștiința fiecărei generații din ultimul secol, iar poezia lui îl arată ca fiind, pe lângă un mare poet, un adevărat educator, capabil să scrie pentru a fi înțeles de cât mai multe categorii de oameni.