Aplauze pentru poet • Ion Barbu

Poezii: „Joc secund”, „Oul dogmatic”, „Timbru”, „Înfățișare”, „Orbite” (Joc secund, 1930)
Recită actorii Mircea Rusu, Mihaela Rădescu, Cătălin Frăsinescu
Filmări realizate în martie 2021, la Sala ArCuB Bucureşti

Ion Barbu

n. 1895, Câmpulung Muscel – d. 1961, București

poet, matematician român

Matematicianul Dan Barbilian își împărțea cariera poetică în patru etape majore de creație: parnasiană, antonpannescă, expresionistă și șaradistă. Aceste patru etape sunt restrânse mai târziu la doar trei, când Tudor Vianu propune o altă împărțire a operei semnate cu pseudonimul Ion Barbu: parnasiană, balcanic-orientală și ermetică.

În 1919, când începe să frecventeze Sburătorul lui E. Lovinescu, Ion Barbu se prezintă drept Popescu. Publică o serie de poeme în gazetele vremii, în care se remarcă sentimente puternice și o dezicere a obișnuitului și a mundanului, cu un mare apetit pentru misterul de dincolo de concretul imediat.

Etapa balcanic-orientală, în care regăsim ciclul Isarlîk, abundă de pitoresc, de folclor, dar nu de acela cu specific românesc, față de care poetul se arăta refractar, ba chiar îl respingea din punct de vedere teoretic. Poemele lui sunt o reacție la tradiționalismul epocii, care-i pare poetului ca fiind prea aproape de convențional. Orientul spre care se îndreaptă mintea sa și pe care-l ghicim încă din titlul volumului este, totuși, unul lipsit de specificitate, nu trimite la un loc concret nici în timp, nici în spațiu, însă versurile reușesc să continue tradiția începută cu aproape un secol în urmă de către Anton Pann. Nu lipsesc, așa cum sublinia G. Călinescu, nici asemănările cu Mateiu Caragiale (fiul dramaturgului I. L. Caragiale).

Dar numele lui Barbu este în mod special legat de ciclul de poeme intitulat Joc secund (1930), ciclu care include o bună parte din poezia cu specific ermetic. O seamă de texte lăsate pe dinafara culegerii sunt, mai târziu, repudiate de către poet. Volumul însă abundă de poezie intelectuală, închisă, absconsă, dar care reușește să nu cadă, totuși, în versuri complet neinteligibile. „Joc secund”, poemul care deschide selecția, este o artă poetică în care se vorbește despre puterea versului, despre capacitatea acestuia de a ieși din „ceas”, adică tocmai din concretul imediat menționat înainte. Metoda de construcție a poemelor din volum este una bazată pe simboluri, iar cititorul este cel care trebuie să descifreze înțelesul ascuns, tâlcul poetic.

Deși prețios, uneori exagerat de închistat în metafore și greu digerabil pentru mulți cititori, Barbu oferă, totuși, o poezie de o construcție unică în literatura română.