Magda Isanos

Magda Isanos este una dintre cele mai valoroase poete din istoria noastră, nu doar raportat la perioada interbelică. Din păcate, este şi una dintre marile poete pe nedrept căzute în uitare. Lipsesc monografiile consistente, lipsesc reeditările recente, pe scurt, lipseşte o recuperare solidă, vizibilă şi omogenă a unei poete strălucite.

Ziarul “Lumea” din 13 decembrie 1937 a fost prima publicație în care a fost remarcat talentul poetei: „descoperire prețioasă a Însemnărilor ieșene”. La 26 decembrie, același ziar anunța „un nou talent în plină ascensiune, acela al d-rei M. I. (Magda Isanos), poetă a preocupărilor transcendentale, minunat redate în versuri de o temeritate care depășește feminismul”.

Poezia ei, într-o tonalitate când gravă, atinsă mereu de un sentiment al propriei dispariţii, când marcată de entuziasmul pentru lupte ce depăşeşc sfera individuală, se distinge clar între cele mai sofisticate formule ale momentului şi va influenţa poezia viitoare. În Metamorfozele poeziei (Editura pentru Literatură, 1968), Nicolae Manolescu o numea „poetă excepţională, cu mare influenţă asupra întregii poezii feminine de după război”, şi adăuga regretul că a dispărut atât de tânără, răpusă de boală: „Presimţirea că va muri a Magdei Isanos s-a împlinit repede şi nu putem decât să regretăm că n-a trăit mai mult cea care se anunţa, chiar şi printr-o activitate atât de restrânsă, drept cea mai profundă poetă a literaturii române”.

Opera ei însumează volumele: Poezii (1943), Cântarea munţilor (1945), Focurile (dramă, în colaborare cu Eusebiu Camilar, 1945), Ţara luminii/Imnuri pentru pământ (1946), Versuri (1955). Versuri (volumul apărut în 1964) care reuneşte cea mai mare parte a operei poetei, inclusiv poeme inedite – a fost publicat la Editura pentru Literatură, cu o prefaţă de Marin Bucur.