Aplauze pentru poet • Marin Sorescu

Poezii: „Shakespeare”, „O amoebă”, „Carnaval”, „Adam”, „Grup”, „Segment”
Recită actorii Emilia Popescu, András István Demeter, Alex Ștefănescu
Filmări realizate în aprilie 2021, la Sala ArCuB Bucureşti

Marin Sorescu

n. 1936, Bulzești, jud. Dolj – d. 1996, București

poet, dramaturg, eseist, prozator român

La origini, Sorescu se considera a fi un critic literar, nu un poet, iar eseurile publicate de-a lungul vieții îl arată ca fiind, într-adevăr, ca fiind capabil de formulări teoretice și de sentințe de valoare. Și teatrul lui Sorescu este foarte bine valorizat, în mod special de lumea criticii literare și de cea teatrală. Cea din urmă dintre piesele sale, Vărul Shakespeare, ni-l înfățișează pe celebrul dramaturg rescriindu-și piesele după sfaturile primite de la un danez pe nume Sorescu, iar printre personajele celelalte îi regăsim pe Hamlet și pe o sumedenie de dramaturgi contemporani lui Shakespeare.

Versurile lui Sorescu sunt uneori șocante, teribil de sugestive, iar originalitatea și inventivitatea de care poetul dă dovadă au fost deopotrivă satisfăcătoare atât pentru publicul amator de poezie, cât și pentru lumea criticii literare.

Într-un poem precum „Shakespeare”, ușor citabil și memorabil, Sorescu reușește să înnoiască poezia, să o aducă la statutul înalt pe care îl avea în perioada interbelică. După ce literatura fusese puternic politizată și prelucrată ideologic în deceniul al șaselea al secolului trecut, anii ’60 reprezintă o renaștere literară, iar această renaștere i se datorează și lui Sorescu. În poeziile sale abundă personalitățile. El citează, parafrazează, se folosește de intertextualitate, glumește, uneori chiar filosofează, chiar și atunci când tonul este ludic, copilăresc. Trecerea timpului încă păstrează vie lirica de început a poetului, în ciuda faptului că opera sa este îndelung citată și recitată la diverse manifestări școlare, serbări etc.

În anii ’70, Sorescu începe explorarea tărâmului liricii erotice, iar poeziile lui din această perioadă abundă de intimitate, de scene de cuplu pe care poetul mai mult pare că le discută decât le trăiește.

Ciclul La Lilieci, compus din mai multe volume publicate începând cu 1973, reprezintă un fel de transpunere în poezie a Amintirilor din copilărie a lui Ion Creangă. Primul volum, considerat a fi cel mai valoros, arată lumea satului natal din perspectiva copilului, explorând, jucându-se, într-un cuvânt: copilărind. Limbajul lui Sorescu nu este însă cel al lui Creangă, ci este mai degrabă asemănător cu cel din Moromeții lui Preda. Întregul ciclu este, totuși, mult prea lungit, ultimele volume arătându-se a fi mai degrabă imitații ale primelor.