Aplauze pentru poet • Tudor Arghezi

Poezii: „Testament” (Cuvinte potrivite, 1927), „Mâhniri” (Cuvinte potrivite, 1927), „Psalm VI” (Cuvinte potrivite, 1927), „Flori de mucigai” (Flori de mucigai, 1931), „De-a v-ați ascuns” (Cuvinte potrivite, 1927)
Recită actorii Mircea Rusu, Mihaela Rădescu, Cătălin Frăsinescu
Filmări realizate în martie 2021, la Sala ArCuB Bucureşti

Tudor Arghezi

n. 1880, București – d. 1967, București

poet, prozator, jurnalist român

Născut Ion N. Theodorescu, poetul Tudor Arghezi își începe cariera publicistică în jurul anului 1900, publicând inițial sub pseudonimul Ion Theo. Reputația poetului era, în perioada interbelică (și în mod special după 1922), covârșitoare. Nu de puține ori, Arghezi a fost considerat unul dintre marii poeți ai literaturii române, ba chiar „un nou Eminescu”, cel mai mare poet de la cântărețul Luceafărului, iar aceasta în ciuda rezervelor exprimate de către E. Lovinescu, unul dintre principalii critici ai epocii.

Primul volum al lui Arghezi, Cuvinte potrivite (1927), apare târziu în viața scriitorului și pornește cu un „Testament”, ca și cum arta poetică prevestește, în același timp, și sfârșitul. Capacitatea principală a poetului este aceea de a se folosi de toate instrumentele cuvântului, de toate nuanțele estetice de care se poate atinge un artist. El este, așa cum îl numește criticul Nicolae Manolescu, un „poet-orchestră”, urcând până în înaltul cerului, oferind psalmi și rugăciuni, pentru ca, mai apoi, să-l găsim printre pușcăriași, putrefacție, viermi și blesteme.

Influențat de diversele curente ale vremii, fie că vorbim despre eminescianism sau despre macedonskianismul din jurul anului 1900, Arghezi scrie pentru o bună perioadă de timp cu voci împrumutate. El își găsește vocea adevărată abia în 1931, odată cu publicarea plachetei Flori de mucigai. O serie unitară de texte, o construcție ce pare că emulează Florile răului ale lui Baudelaire, volumul include printre cele mai importante creații din opera argheziană, printre care și poemul eponim. Deși nu sunt cu totul noi (căci multe dintre „flori” apăruseră deja în diverse gazete interbelice), adunarea acestor poezii într-un volum unitar oferă una dintre capodoperele poetice ale literaturii române, în ciuda reticenței critice din perioada interbelică. Efectul artistic al volumului constă în surprinderea erotismului din perspective diferite, opuse celor cerești pe care le-am fi întâlnit la romanticii secolului trecut.

Vulgarul nu este văzut, în opera argheziană, ca fiind nobil. Din contră, grotescul, macabrul și trivialul sunt abordate ca valori negative, narate în mod neutru de către un eu liric care se îndreaptă, adeseori, către anecdotic și epic, caracteristici care nu doboară nicidecum textul, ci îi oferă o unicitate particulară în literatura română.