Virgil Ogășanu

n. 1940, Turnu Severin

A absolvit în 1964 Institutul de Artă Teatrală si Cinematografică din București, la clasa profesoarei Beate Fredanov. A fost repartizat la Teatrul Tineretului Piatra Neamț si a jucat pe această scenă în “Steaua fără nume” de Mihail Sebastian și “Nu sunt Turnul Eiffel” de Ecaterina Oproiu, ambele regizate de Liviu Ciulei.

Din 1965 a fost actor al Teatrului Lucia Sturdza Bulandra. Cu aproape 60 de ani pe scena binecunoscutului teatru bucureștean, Virgil Ogășanu este cel mai longeviv actor al acestuia, fiind apreciat de public și de critica de specialitate, remarcat pentru talentul și dăruirea sa, pentru adevăratul său cult pentru scenă, despre care vorbește cu venerație cu orice prilej. De-a lungul timpului, Virgil Ogășanu a jucat în spectacole care au rămas puncte de referință atât în istoria Teatrului Bulandra, cât și în cea a teatrului românesc, precum: „Moartea lui Danton” și „D’ale carnavalului” (1966), „Livada cu vișini” (1967), „Iulius Cezar” (1968), „Leonce și Lena” (1970), „Revizorul” (1972), „Azilul de noapte” și „Hedda Gabler” (1975), „Răceala” (1977), „Mizantropul” (1989), „Forma mesei” (1991), „Însemnările unui necunoscut” (2011) și multe altele. A interpretat diverse roluri si la Teatrul Nottara din București, în “Uzina de plăceri S.A.” de Alexandr Galin, “Voiajul domnului Perrichon” de Eugene Labiche, etc.

Actorul a lucrat cu mari regizori, printre care s-au numărat: Ion Cojar, Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Valeriu Moisescu, Cătălina Buzoianu şi în compania unor actori inegalabili ca Toma Caragiu, Gina Patrichi, Tamara Buciuceanu Botez, Octavian Cotescu, Ileana Predescu, Amza Pellea și mulți alții.

Debutul său în cinematografie a avut loc în 1962, cu pelicula “Doi baieti ca pâinea calda”. Virgil Ogășanu a fost și profesor la Facultatea de Teatru a Universității Hyperion. Ca semn de respect pentru activitatea sa artistică remarcabilă, a fost decorat de președintele României în 2002 cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler. În anul 2022 a primit premiul UNITER pentru întreaga sa activitate.

triunghi_210

Virgil Ogășanu recită poezii scrise de: